Ce este apostila și când avem nevoie de ea
Apostila este o rezoluție pusă pe un document oficial. Aceasta este supralegalizarea unui document care a fost deja legalizat. De cele mai multe ori, apostila este necesară pentru că actul respectiv să fie recunoscut într-o țară semnatară a Convenției de la Haga. Conform acestei convenții , autoritățile române competente să aplice apostila sunt tribunalele și prefecturile.
Pe ce acte se poate aplica apostila
Actele pe care se poate aplica apostila sunt destul de variate. Dacă ai nevoie de acest serviciu atunci trebuie să citești în detaliu cele ce urmează.
Actele oficiale pe care se poate aplica apostila sunt următoarele:
- Hotărâri judecătorești emise de instanțele judecătorești române
- Acte notariale
- Acte originale sau copii legalizate de la un executor judecătoresc
- Acte originale emise de Registrul Comerțului care sunt semnate clar și care sunt emise cu antetul Ministerului Justiției.
Care sunt documentele care pot fi apostilate?
Se pot aplica apostila pentru următoarele documente administrative:
- Certificare de naștere, in original care sunt emise după data de 01.01.1998
- Certificare de căsătorie, în original care sunt emise după data de 01.01.1998
- Certificate de rezidență fiscal redactate atât în limba română cât și în limba engleză care sunt eliberate de administrațiile finanțelor publice
- Adeverințe prin care se atestă domiciliul și cetățenia persoanei sau statului juridical față de statul român
- Adeverințe medicale în orgininal și care sunt vizate la DSPMB sau la Ministerul Sănătății
- Certificate de cununie sau de botez care sunt vizate în prealabil de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național
- Acte de studii medii care trebuie să fie vizate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București
- Acte de studii superioare care sunt vizate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării
- Brevete de turism în original care sunt emise de Autoritatea Națională pentru Turism
- Certificate de traducător care sunt emise de Ministerul Culturii și Cultelor
Cine poate elibera apostile?
Eliberearea apostilelor se realizează de instituția prefectului din județul în care titularul actului sau o rudă până la gradul II a acestuia are domiciliul. Orice document pe care s-a aplicat apostila poate fi recunoscut pentru folosire în oricare dintre țările semnatare.
În cazul în care în statul destinatar va fi necesară prezentarea traducerii efectuate în statul emitent după aplicarea apostilei pe original și se traduce în limba țării de destinație de către un traducător autorizat inclusiv apostila.
Maralex Traduceri îți oferă servicii complexe
Maralex Traduceri este compania care îți pune la dispoziție servicii complexe de traduceri de care să te poți bucura în orice moment. Poți apela oricând la serviciile oferite de Maralex Traduceri și te vei avea parte de cele mai bune rezultate.
Maralex Traduceri este alegerea ideală pentru toate acele persoane care își doresc să aibă parte de cele mai bune servicii de traduceri autorizate și apostile. Poți avea nevoie oricând de o traducere autorizată și trebuie să apelezi la o companie sigură și capabilă să îți ofere produsul de care ai nevoie în timp util.